Prevederi constructive

8.1 Materiale utilizate

8.1.1 Clasa minimă a betonului utilizat în pereții structurali va fi C16/20, pentru structuri proiectate pentru DCL și DCM, și C20/25 pentru DCH.
La clădirile cu înălțimi mari (orientativ, cu mai mult de 12 niveluri) se recomandă utilizarea unor betoane de clasă mai înaltă, în special la nivelurile inferioare.
8.1.2 În regiunile critice ale pereților se vor utiliza numai armături cu nervuri.
Clasa minimă a oțelului utilizat în structuri proiectate pentru DCH este clasa C, iar pentru celelalte cazuri este clasa B. Armăturile pot fi realizate din bare independente sau din plase sudate.
8.1.3 În afara zonelor critice (în zonele B) se pot utiliza armături din oțel mai puțin ductil decât în zonele critice, cu condiția ca printr-o dimensionare adecvată să se evite intrarea în curgere a armăturilor longitudinale și transversale.

8.2 Alcătuirea secțiunii de beton a pereților structurali. Dimensiuni minime

8.2.1 Grosimea minimă a pereților structurali va fi cel puțin 150mm și cel puțin h_s/20.
8.2.2 Pentru stabilirea necesității prevederii de bulbi și tălpi (evazări) la capete se aplică 7.5.1 și 7.5.2.
8.2.3 La dimensionarea secțiunii bulbilor se vor respecta și condițiile:

             și       

Lamelele transversale vor avea lungimea de cel puțin h_s / 4 (Fig. 8.1).

 

Fig. 8.1

8.2.4 Grinzile de cuplare la pereții cu goluri de uși vor avea, de regulă, aceeași grosime cu restul peretelui. În cazurile în care, din calcul, rezultă că această grosime este insuficientă, grinzile se vor îngroșa cu condiția îngroșării și a peretelui pe o lungime suficienta pentru a
asigura ancorarea armăturilor longitudinale din grindă (Fig. 3.2).

8.2.5 În cazul în care se adoptă armarea grinzilor de cuplare cu carcase înclinate de armătură, grosimea grinzilor va fi cel puțin 250 mm.
 
8.2.6 Se va evita amplasarea golurilor pentru uși sau ferestre în apropierea capetelor libere ale pereților structurali. Se recomandă ca distanța de la extremitatea peretelui până la marginea primului gol să fie mai mare de 1200 mm (Fig. 8.1).
În cazurile în care aceasta condiție nu poate fi respectată, montantul de capăt va fi prevazut cu bulb la marginea golului.

8.2.7 La pereții având goluri decalate pe verticală (Fig. 8.2), se recomandă ca plinul dintre golurile la două niveluri succesive să fie de minimum 600 mm lungime.

Fig. 8.2

8.3 Armarea pereților. Prevederi generale

8.3.1 Armăturile pereților structurali se clasifică în:
a) Armături de rezistență, a căror necesitate și dimensionare rezultă din calculul la eforturile din acțiunile verticale și orizontale, pe baza prevederilor din cap. 7. În această categorie intră:
• armături longitudinale (verticale) cu aport la capacitatea de rezistență la încovoiere;
• armături transversale (orizontale) cu rol în preluarea forței tăietoare; la pereții scurți (pct. 7.6.2 ii. (b)) și armăturile longitudinale verticale din inima pereților, care contribuie la capacitatea de rezistență la forța tăietoare;
• armături longitudinale de conectare în lungul rosturilor de turnare;
• armături de confinare a betonului din zona comprimată;
• armături transversale pentru evitarea flambajului armăturilor longitudinale comprimate.
b) Armături constructive, a caror necesitate nu se stabileste, de regulă, prin calcul, prevederea lor fiind determinată de acoperirea unor eforturi neevidențiate în calcule curente (cum sunt cele produse de contracția betonului, variațiile de temperatură, cele datorate redistribuiilor în timp ale eforturilor datorită deformațiilor de curgere lentă a betonului, etc.) și confirmata de comportarea în exploatare a clădirilor. În aceasta categorie se încadrează și armăturile cu rol de montaj.

8.3.2 În cazul utilizării plaselor sudate, se vor respecta prevederile în vigoare privind proiectarea și executarea elementelor de beton armate cu plase sudate, cu completarile date în prezenta secțiune a codului.
În cazul armării cu plase formate din bare independente, barele orizontale se vor dispune spre fața exterioară a peretelui (Fig. 8.3).

Fig.8.3

8.3.3 Acoperirea cu beton a armăturilor va lua în considerare condițiile prevăzute în SR EN 1992-1-1 cu Anexa Naițonală și în NE 012-2.

8.3.4 Înnădirea armăturilor
a) Înnadirea armăturilor verticale ale inimilor pereților se poate realiza prin suprapunere.
În zona A a peretelui, lungimile de suprapunere se determină conform prevederilor pct. 5.7.3 din P 100-1. În cazurile curente, se pot admite lungimi de suprapunere de 50d_bL pentru clasa DCH si 45d_bL pentru clasa DCM.
În zona B, lungimile minime de înnădiri prin suprapunere sunt cu 10dbL mai mici decât cele prescrise în zona A.

b) Înnadirea în zona A a barelor verticale principale situate la extremitățile secțiunii pereților va fi de regulă evitată. Dacă nu se poate evita înnădirea în zona A, se recomandă ca aceasta să se realizeze prin sudură de tip cap la cap sau prin cuplaje mecanice, omologate prin
încercări corespunzătoare în condiții compatibile cu clasa de ductilitate aleasă, conform legislației în vigoare.
Înnadirea prin sudură a barelor suprapuse este interzisă.
Barele verticale se vor executa fără cârlige.
În cazul în care se aplică totuși înnădiri prin suprapunere, lungimile de înnădire se calculează conform pct. 5.7.3 din P 100-1.

Nota: Înnădirea prin suprapunere pe lungimi sporite a barelor verticale principale împiedică local dezvoltarea deformațiilor plastice ale armăturilor și afectează comportarea de „articulație plastică”. În asemenea situații măsurile de armare transversală specifice zonei A trebuie prelungite pe verticală cu încă 30% din lungimea zonei critice.

c) Armăturile orizontale se înnădesc, de regulă, prin petrecere pe lungimi de cel puțin 50d_bT (d_bT, diametrul armăturilor transversale) la construcții proiectate pentru DCH și 40d_bT la construcții proiectate pentru DCM.

d) În cazul utilizării plașelor sudate în condițiile precizate la 8.1, lungimile de suprapunere minime sunt de un ochi + 50 mm, dar nu mai puțin de 40 diametre.
e) Înnădirea armăturilor pentru structuri proiectate pentru clasa DCL se va face conform SR EN 1992-1-1 și Anexa Națională.

8.3.5 Ancorarea armăturilor
Problema ancorării se pune, de regulă, pentru:
a) Barele orizontale din centuri și barele orizontale din inima pereților la intersecțiile în formă de T sau L (Fig. 8.4 a);
b) Barele orizontale și înclinate din grinzile de cuplare (Fig. 8.15, 8.16);
c) Barele verticale din pereți, ancorate în infrastructură (Fig. 8.4 b);
d) Barele verticale și orizontale de bordare a golurilor (Fig. 8.5).

Fig. 8.4

Lungimile de ancorare l_bd ale armăturilor sunt cele obținute prin aplicarea prevederilor de la cap. 8.4 din SR EN 1992-1 și Anexa Națională. Lungimile de ancorare ale armăturilor din zona A se sporesc cu 30% pentru structuri proiectate pentru DCH și cu 20% pentru structuri
proiectate pentru DCM.
Pentru barele de bordare a golurilor (pct. d), lungimea de ancorare se stabilește astfel încât să se antreneze cel puțin numarul de bare întrerupte în fiecare direcție conform schemei din Fig. 8.5.
Armăturile orizontale de bordaj pot include și armătura centurii planșeului.
Armătura orizontală prevazută la partea superioara a golului trebuie să preia și eforturile de încovoiere ale grinzii create prin introducerea golului.

Fig. 8.5

8.3.6 Plasele care formează armarea continuă a pereților se vor lega cu agrafe care să le asigure poziția în timpul turnării (Fig. 8.3).
Se vor dispune cel puțin:
- 4 agrafe Ø6/m², în cazul barelor cu d_{b, max} ≤ 10 mm;
- 6 agrafe Ø6/m², în cazul barelor cu d_{b, max} > 10 mm.
în care d_b,max este diametrul maxim al barelor longitudinale sau verticale prinse de agrafă.

8.4 Armarea în câmp a pereților structurali

8.4.1 Prin armare în câmp se înțelege armătura cuprinsă în inima pereților în zona dintre două intersecții succesive de pereți, între o intersecție și o zonă de capăt, sau între două zone de capăt (definite la 8.5.1) la pereții fără intersecii intermediare cu alți pereți.
În funcție de încadrarea în prevederile 8.3.1, armarea în câmp poate fi o armare de rezistență (8.4.2) sau o armare constructivă (8.4.3).

8.4.2 Armarea de rezistență va respecta procentele minime de armare date în tabelul 8.1 pentru oțeluri cu rezistențe de proiectare f_yd ≤ 350MPa, respectiv cu fyd > 350MPa (valorile din paranteze).
Armatura de rezistență se realizează din două plase dispuse câte una la fiecare față a peretelui (Fig. 8.3).
Procentul minim din tabelul 8.1 se referă la armăturile de pe ambele fețe ale peretelui și este valabil pentru clasele de ductilitate DCH și DCM. În cazul structurilor proiectate pentru clasa DCL, procentul minim este 0,20% pe fiecare direcție.
Armăturile sub formă de plase sudate din clasa A pot fi utilizate pentru armarea de rezistență numai în situațiile specificate la 8.1. Procentele minime în aceste cazuri sunt 0,25% pentru armăturile orizontale și 0,20% pentru cele verticale. 

Tabelul 8.1

S-a notat a_g valoarea accelerației orizontale pentru proiectare.
Armarea orizontală minimă prevazută în zona A se va prevedea pe încă un etaj deasupra acestei zone la clădiri cu 5 – 9 niveluri și pe încă două la clădiri mai înalte.
Diametrul minim al barelor se va lua 8 mm pentru armăturile orizontale și 10 mm pentru cele verticale, în cazul armării cu bare independente. Distanțele maxime între bare se vor lua 350 mm pe orizontală și 250 mm pe verticală (Fig. 8.3).
Barele se înnădesc conform 8.3.4.

8.4.3 Armarea constructivă se stabilește în funcție de rolul îndeplinit (de exemplu, pentru preluarea eforturilor din deformații impuse) și de dimensiunile elementelor structurale.
Aceste armături nu vor fi mai mici decât cele date în tabelul 8.1 pentru zona B a pereților.
Armarea constructivă minimă este de 2 plase Ø8/200mm din oțel cu f_yd ≤ 350MPa dispuse câte una la fiecare față a peretelui.
La pereții de la calcane și de la rosturi, precum și la cei care mărginesc casa scării, pe toată înălțimea acesteia, precum și la ultimul nivel, în toate cazurile, se vor prevedea armături orizontale care corespund cel puțin unor procente de armare de 0,30%, în cazul oțelului cu f_yd ≤ 350MPa, și 0,25% pentru oțel cu f_yd > 350MPa.

8.5 Armări locale ale elementelor verticale

8.5.1 Armarea zonelor de la extremitățile pereților structurali
În zonele de la extremitățile secțiunilor pereților structurali, pe suprafețele marcate cu hașură în Fig. 8.6 a, pentru secțiunile pereților cuplați, în Fig. 8.6 b, pentru secțiuni prevazute cu bulbi și tălpi, și în Fig. 8.6 c, pentru secțiuni lamelare, armarea se realizează cu carcase de tipul celor utilizate la armarea stâlpilor.
Valorile coeficienților mecanici de armare verticală ale acestor zone, ω_v, nu vor fi mai mici decât valorile indicate în tabelul 8.2.

Tabelul 8.2

Valorile din tabelul 8.2 corespund proiectării pentru clasele DCH și DCM.
Diametrul minim este 12 mm.

 

Fig. 8.6

Armarea locală va respecta, de regulă, din punct de vedere al distribuției și al numărului minim de bare, detaliile de principiu din Fig. 8.7, Fig . 8.8 și Fig. 8.9.
În cazul proiectării pentru clasa DCL, valoarea ω_{v, min} este 0,10 în întreg peretele.
S-a notat:
  (8.1)
în care:
A_c  aria secțiunii de beton a zonei de margine (Fig. 8.6)
A_sv aria armăturii verticale dispuse în aria Ac
f_yd  valoarea de proiectare a rezistenței oțelului
f_cd  valoarea de proiectare a rezistenței betonului la compresiune

Fig. 8.7

 

Fig. 8.8

Armătura concentrată la capete împreună cu armătura verticală a inimii trebuie să confere secțiunii peretelui structural o rezistență la încovoiere superioara valorii momentului de fisurare M_cr al secțiunii determinat cu:
M_cr = N_Ed r_s + 0,5 c_pl W_f f_ctd   (8.2)

în care:
r_s  distanța de la centrul de greutate al secțiunii până la limita sâmburelui central situat de aceeași parte cu forța excentrică N_Ed (forța axială de proiectare în combinația seismică de acțiuni)
W_f  modulul de rezistențăa la fisurare (elasto-plastic) calculat considerând zona întinsă integral palstificată
c_pl  coeficient care ține seama de plastificarea parțială a zonei întinse (Tabel 8.3)

Tabelul 8.3

Este recomandabil ca valoarea momentului de fisurare să fie determinată cu programe de calcul bazate pe modelul specific secțiunilor elementelor încovoiate de beton armat.

Fig. 8.9

Secțiunile se vor alcătui astfel încât armăturile longitudinale să se găsească la punctul de îndoire al etrierilor perimetrali, al celor intermediari sau al agrafelor.
Diametrul minim al etrierilor: Ø6 mm și d_bL/3 pentru clasa DCH, respectiv d_bL/4 pentru clasa DCM (d_bL = diametrul maxim al armăturilor verticale).

Distanțele maxime admise între etrieri și agrafe sunt:
• în pereții structurilor proiectate pentru clasa DCH, cu a_g ≥ 0,15 g:
- în zona A: 8 d_bL ≤ 125 mm
- în zona B: 10 d_bL ≤ 200 mm
• în pereți structurali proiectați pentru clasa DCM, cu a_g ≥ 0,15 g:
- în zona A: 10 d_bL ≤ 150 mm
- în zona B: 12 d_bL ≤ 200 mm
• în pereți structurali proiectați pentru clasa DCL și în toate amplasamentele cu a_g = 0,10 g:
- în orice zonă a peretelui: 15 d_bL ≤  250 mm.
Etrierii carcasei se vor realiza astfel încât aria lor să prezinte cel puțin aceeași rezistență cu cea a armăturilor orizontale din inima peretelui cu care se înnădesc (Fig. 8.7, 8.8 si 8.9).

8.5.2 Verificarea capacității de deformare a secțiunilor pereților. Armătura de confinare
În vederea verificării capacității de deformare a zonelor disipative de la baza pereților în raport cu cerința de deformare seismică se pot folosi doua metode:

i. Metoda aproximativă aplicabilă în proiectarea curenta, bazată pe calculul structural în domeniul elastic.

Verificarea se efectuează în termenii rotirilor de bara (rotirilor corzilor).
Cerințele de deformare se evaluează prin calculul structural în combinația seismică de încărcări.
Rotirile de bară reprezintă unghiul între tangenta la axul elementului, la extremitatea unde intervine curgerea, și coarda care unește această extremitate cu secțiunea de la capatul deschiderii de forfecare. Calculul rotirilor de bară se face pe baza relației (Fig. 8.10):
  (8.3)
în care:
L_v  deschiderea de forfecare M/V, egală cu distanța de la capătul elementului la punctul de inflexiune al deformaței
d_v deplasarea orizontală la nivelul punctului de inflexiune în raport cu capatul barei
c   factor de amplificare care ține seama că în domeniul inelastic, T < Tc (Tc este perioada de control a spectrului de raspuns), deplasările sunt mai mari decât cele din raspunsul seismic elastic

 
unde q este factorul de comportare al structurii.

Poziția punctului de inflexiune a deformatei elementului se poate lua cea rezultată din calculul structural. Schemele de calcul ale rotirilor de bară sunt reprezentate în Fig. 8.10(a) pentru pereți independenți și în Fig. 8.10(b) pentru pereți cuplați.


Fig. 8.10

În cazul grinzilor de cuplare, cerința de rotire θ^ULS (Fig. 8.10(c)) se poate calcula cu expresia:

   (8.4)

în care:
l_cl   deschiderea liberă (lumină) a grinzii de cuplare
V_Ed  valoarea forței tăietoare din grindă, sub încărcările seismice de proiectare 
k  coeficient care introduce efectul forței tăietoare asupra rigidităii grinzii și are următoarele valori:
k = 0,20 pentru grinzile cu l_cl/h < 1
k = 0,40 pentru grinzile cu l_cl/h > 2
Pentru valori intermediare ale raportului l_cl/h, valorile k se obțin prin interpolare liniară (h este înălțimea grinzii de cuplare).

Produsul cqV'_Ed din relația (8.4) se va lua cel puțin egal cu valoarea forței tăietoare de proiectare V_Ed obținută cu relația (7.6).
Valorile capabile ale rotirilor de bară, θ_a^ULS , se iau din tabelul 8.4.

Tabelul 8.4

În cazul în care armarea grinzilor se realizează cu carcase de bare înclinate, nu este necesară verificarea capacității de rotire a acestor elemente.
Nota: Valorile θ_a^ULS a q din tabelul 8.4 iau în considerare efectul de confinare exercitat de armăturile transversale minime prescrise de regulile de alcătuire din prezentul capitol.
În situațiile în care condiția  θ^ULS ≤  θ_a^ULS  nu este îndeplinită, valorile capabile ale rotirilor de bară din tabelul 8.4 pot fi sporite prin confinarea cu armătură transversală a betonului comprimat. Evaluarea rotirilor capabile se va face pe baza modelului de calcul dat la 8.5.2(ii).
O altă cale este sporirea secțiunii de beton a pereților, aceasta implicând în unele cazuri și reluarea calculului structural.

ii. Metoda bazată pe calculul structural seismic în domeniul neliniar.

Metoda se aplică în situațiile în care se evaluează răspunsul seismic al structurii prin calcul seismic neliniar, static sau dinamic.
Verificarea implică:
   • Determinarea cerințelor seismice de deformare pentru cutremurul de proiectare luat în considerare la starea limită ultimă.
În cazul aplicării calculului dinamic neliniar se folosesc accelerograme compatibile cu spectrul de proiectare în conformitate cu prevederile din P 100-1.
Calculul furnizează direct cerințele de rotire în articulațiile plastice formate la baza pereților și la extremitățile grinzilor de cuplare.
În cazul aplicării calculului static neliniar cerințele de deformare în domeniul postelastic corespund cerinței de deplasare a structurii, determinată separat pe baza spectrelor răspunsului seismic neliniar sau cu procedeele aproximative permise de P 100-1.
   • Evaluarea capacității de deformare în zonele critice ale pereților.
Capacitatea de rotire în articulația plastică convențională se obține cu relația:
  (8.5)

în care:
Ø_u  curbura ultimă
Ø_y  curbura la inițierea curgerii în armătura întinsă
L_pl  lungimea convențională a zonei (articulației) plastice
γ_el  =1,5 coeficient de siguranță
Determinarea valorilor Ø_u si Ø_y se face în conformitate cu metoda generală de calcul a elementelor de beton armat supuse la încovoiere, pe baza condițiilor de echilibru al secțiunilor, a condițiilor geometrice definite de legea secțiunilor plane și a legilor fizice ale materialelor, beton si oțel.
Pentru betonul comprimat se consideră proprietățile corespunzatoare gradului de confinare exercitat de armătura transversală. Acesta se determină pe baza modelului de confinare dat în SR EN 1992-1-1. Deformația specifică ultimă a oțelului se consideră ε_su = 7.5%. Aplicarea modelului din standardul de proiectare a elementelor de beton armat implică folosirea rezistențelor caracteristice ale betonului și oțelului.
Rezistența betonului confinat conform SR EN 1992-1-1, cap. 3 este:

  (8.6)

Deformația specifică la atingerea efortului f_ck,c conform SR EN 1992-1-1, cap. 3 este:
     (8.7)

Deformația specifică ultimă a betonului confinat:

 (8.8)

Pentru bulbi sau zonele de capăt, efortul efectiv de compresiune laterală se calculeaza cu relația:
      (8.9)
Pentru inimile pereilor, efortul efectiv de compresiune laterala se determina cu relaia:
 (8.10)
în care:
f_ck  rezistența caracteristicș a betonului
f_ywk rezistența caracteristică a oțelului armăturii de confinare
ω_wk coeficient transversal de armare volumetric al bulbului

   (8.11)

ω_wk,w   coeficient transversal de armare volumetric al inimii peretelui

α  factor de eficiență a confinării, conform P 100-3

Relațiile pentru evaluarea factorului α, ω_wk și ω_wk,w sunt date în anexa A.

Configurațiile curbelor σ - ε pentru betonul confinat și oțel sunt ca în Fig. 8.11(a) și (b).
f_ym reprezintă limita de curgere medie a oțelului din armăturile longitudinale.

Fig. 8.11

Valoarea Ø_u se stabilește cu relația (Fig. 8.12):

    (8.12)

daca ruperea intervine ca urmare a ruperii betonului comprimat sau: 
   (8.13)
daca ruperea intervine în armatura întinsa.

 

Fig. 8.12

S-a notat:
x_u  înălțimea zonei comprimate la starea limită ultimă
d    înălțimea efectivă a secțiunii
Evaluarea curburii Ø_y înregistrate la inițierea curgerii în armătura întinsă, pe baza considerarii condițiilor statice, geometrice și fizice, în acest stadiu de solicitare se face cu relația:

   (8.14)

unde:
ε_sy   deformația specifică a oțelului la inițierea curgerii
x_y     înălțimea zonei comprimate în acest stadiu de solicitare
Valorile θ_pl,u astfel calculate se compară cu cerințele de deformare calculate pe baza relațiilor (8.3) și (8.4), din care se extrag componentele elastice ale rotirilor:

În anexa A se aduc precizări pentru efectuarea fiecareia dintre operațiile de mai sus.

În cazul în care condiția de ductilitate locală nu este satisfacută, trebuie mărită armarea transversală de confinare și/sau dimensiunile secțiunii de beton la extremitatea comprimată a secțiunii (marirea grosimii inimii, marirea bulbilor sau a tălpilor, după caz).
Rotirea capabilă în articulația plastică convențională se calculează cu relația (8.5) în care pentru Lpl se folosește expresia:
    (8.15)

S-a notat:
L_v    = M/V, brațul de forfecare

Măsurile de confinare (Fig. 8.13) se prevăd:
• în direcție orizontală, cel puțin pe lungimea l_c măsurată de la extremitatea secțiunii, până în secțiunea unde deformațiile specifice ating valoarea deformației ultime a betonului neconfinat, ε_{cu 2}  = 0,0035
Dimensiunea l_c va îndeplini și condiția:
l_c ≥ max {0,15 l_w; 1,50 b_w}
• în direcție verticală, pe înălțimea zonei critice h_cr, definite la 7.1

În zonele confinate de la extremitățile pereților se vor utiliza etrieri suprapuși și agrafe care să fixeze fiecare bară verticală din aceste zone (Fig. 8.12).
În armătura orizontală de confinare se consideră și armătura orizontală a inimii, dacă aceasta este îndoită dupa barele verticale și este ancorată corespunzator.
În zonele cu beton confinat, barele verticale cu diametrul ≥16 mm se vor fixa transversal prin etrieri și agrafe dispuse la o distanță de cel mult 6 d_bL.

Fig. 8.13

 

8.5.3 Armarea intersecțiilor de pereți structurali

Intersecțiile situate la extremitățile pereților se alcatuiesc conform 8.5.1.

Intersecțiile interioare la structuri proiectate pentru clasa DCH, cu dimensiunile precizate în Fig. 8.14, se alcătuiesc ca stâlpi de beton armat și se armează cu carcase cu 2 etrieri în cruce, care fac legătura cu armarea orizontală a pereților.

Etrierii carcaselor din intersecțiile de la extremități vor respecta condițiile de la 8.5.1 privind secțiunea minimă și înnădirea cu armătura orizontală din inima pereților.

Armarea verticală minimă a zonelor în intersecție va fi 12Ø12 în zona A și 4Ø12 + 8Ø10 în zona B. Distanța maximă între etrieri va fi 200mm.

Fig. 8.14

În cazul structurilor proiectate pentru clasa DCM se pot aplica detalii de armare de același fel, dar sunt acceptate și soluții în care barele orizontale din inima pereților și tălpilor traverseaza nodul. Armarea verticală minimă a zonelor de intersecție: 4Ø12 și 8Ø10, în zona
A, și 12Ø10 în zona B.

8.5.4 Armarea în jurul golurilor
a) În cazul șirurilor de goluri suprapuse pe verticală, limitate de montanți și grinzi de cuplare, armarea de contur se face conform 8.5.1 și Fig. 8.5.
b) În cazul golurilor izolate de dimensiuni mari și al golurilor care nu se suprapun pe verticală, armaturile în jurul acestora se vor prevedea în corelare cu starea de eforturi stabilită pe scheme de calcul care țin sema de aceste goluri.
c) În jurul golurilor de dimensiuni mici în raport cu cele ale peretelui și care nu influențează în mod semnificativ comportarea ansamblului acestuia, se va prevedea o armare constructivă având pe fiecare latură cel puțin doua bare Ø10 mm și cel puțin secțiunea echivalentă a
armăturilor întrerupte pe porțiunea de gol aferentă.
Armarea din jurul golurilor va respecta regulile indicate în Fig. 8.5.

8.5.5 Armarea intersecțiilor pereților cu planșeele
Pe grosimea planșeului, în perete se prevede o armare de centură, formată din cel puțin 4 bare. Aria secțiunilor acestora va fi cel puțin 0,008 b_wo h_f.
Secțiunea barelor continue din centuri va fi stabilită ținând seama de cerințele de rezistență rezultate din rolul de diafragmă orizontală (vezi 7.8).
Se va utiliza oțel cu nervuri cu f_yd ≥ 300MPa. Diametrul minim al armăturilor 12 mm.
La înnădirea și ancorarea armăturilor se vor respecta condițiile indicate în Fig. 8.4.

8.6 Armarea grinzilor de cuplare

8.6.1 Dacă se utilizează sistemul de armare cu bare longitudinale și etrieri verticali, armarea unei grinzi de cuplare este formata din (Fig. 8.15):
a) Bare longitudinale rezultate din dimensionarea la moment încovoietor, dispuse la partea superioara și inferioară a secțiunii.
Diametrul minim al barelor va fi Ø12 mm și se va utiliza oțel profilat cu f_yd 300MPa.
La detalierea armăturii longitudinale se va ține seama de cerințele de execuție privind o buna betonare și compactare a betonului.
b) Bare longitudinale intermediare, dispuse pe fețele laterale, cu diametrul minim Ø12 mm.
Barele intermediare se vor concentra spre axul grinzii și vor realiza un procent de armare minim de:
- pentru grinzi de cuplare la care l_cl ≥ 1,5 h:
0,25% pentru clasa DCH și
0,20% pentru clasa DCM
- pentru grinzi de cuplare la care l_cl < 1,5 h:
0,40% pentru clasa DCH și
0,30% pentru clasa DCM

În cazul structurilor proiectate pentru DCL se vor respecta regulile pentru grinzi din SR EN 1992-1-1 și Anexa Națională.
Lungimile de ancorare ale armăturilor orizontale se stabilesc conform 8.3.5.
c) Etrieri, care vor avea diametrul minim Ø 6 mm. Procentul minim de armare transversală va fi 0,20 %. Distanța maximă admisă între etrieri, s, va fi:
s ≤ 8 d_bL
s ≤ 150 mm
d_bL    diametrul minim al armăturilor longitudinale de la partea superioară și de la partea inferioară.
La grinzile turnate în două etape, la care se contează pe întreaga înălțime, etrierii se prevăd pe întreaga înălțime a acestora și se dimensionează pentru a îndeplini și rolul de conectori.
Armarea grinzilor se prezintă în Fig. 8.15, unde se indică și lungimile de ancorare necesare. În cazul utilizării unor armături longitudinale cu d_bL ≥ 22mm, se recomandă ca extremitățile barelor să fie curbate și înnădite prin sudură.

Fig. 8.15

8.6.2 Grinzile de cuplare cu armături principale înclinate încrucișate se utilizează și se dimensionează conform prevederilor 7.7.2 și 7.7.4. În Fig. 8.16 se prezintă un exemplu de alcătuire a acestui tip de grinzi.
În locul carcaselor de armături înclinate se pot utiliza profile metalice poziționate după diagonalele grinzii.
Armăturile înclinate se asamblează sub forma de carcase cu cel puțin 4 bare. Lățimea carcasei va fi cel puțin 0,5b_w. Diametrul minim al armăturii înclinate va fi de 12 mm.
Lungimea de ancorare a barelor înclinate va fi minimum 60d_bi. Se recomandă închiderea la capete a barelor înclinate prin bucle sudate. Ori de câte ori dimensiunile grinzii permit, acest sistem de armare este cel mai indicat.
Armarea transversală se poate realiza cu etrieri sau cu fretă continuă.
Distanța dintre etrieri sau pasul fretei va fi mai mică sau egală cu minimul dintre 100mm, 6d_bi (diametrul armăturilor înclinate) și 0,3 din distanța interax a armăturii longitudinale a carcasei diagonale.
Diametrul minim al etrierilor sau al fretei va fi d_bw ≥ max{8mm; d_bi / 3}.

 

Fig. 8.16

Armăturile orizontale și etrierii se dispun constructiv. Armătura longitudinală se va ancora pe o lungime de 20 d_bL, pentru a nu mări eforturile capabile de încovoiere.
Procentul tuturor armăturilor orizontale va reprezenta cel puțin 0,25%, iar procentul de armare transversală cu etrieri va fi cel puțin 0,20% .