Utilizarea directă a momentelor încovoietoare rezultate din calcul static pentru armarea grinzilor și stâlpilor poate conduce la soluții de armare ineficiente. Aceste soluții ineficiente sunt generate de aplicarea constrângerilor constructive la stabilirea armăturilor longitudinale pornind de la ariile necesare rezultate din calculul de dimensionare.
Grinzile se armează, de regulă, cu bare drepte și etrieri. La grinzile cu deschideri mari solicitate predominant gravitațional se pot dispune în vecinătatea reazemelor și bare înclinate cu scopul de a ajuta la preluarea forțelor tăietoare.
Caracteristica principală a acestor planșee este aceea că plăcile reazemă direct pe stâlpi fără intermediul unor grinzi. Rezemarea locală a plăcilor poate conduce la un mod particular de cedare, prin străpungere, specific acestor planșee. Planșeele fără grinzi poartă și numele de planşee dală. Planșeele dală se folosesc de regulă pentru deschideri de până la 9,00m.
Pereții izolați zvelți, conectați de restul structurii prin placă sau prin grinzi de rigiditate redusă, răspund la încărcări laterale ca niște console verticale. Formarea mecanismului de plastificare presupune aparția unei articulații plastice din încovoiere la baza fiecărui perete. Articulația plastică se formează prin curgerea armăturii longitudinale (verticale) la întindere din încovoiere.
Eforturile care se utilizează direct la dimensionarea elementelor structurale poartă numele de eforturi de proiectare. Acestea se obţin prin modificarea eforturilor rezultate din calculul static al structurii în gruparea de acţiuni care cuprinde şi acţiunea seismică de proiectare, astfel încât să se poată dirija în mod optim zonele de apariţie a deformaţiilor plastice în structură şi, implicit, configurația mecanismului global de plasticare.
În practică există numeroase situații în care este necesar să se realizeze grinzi cu axa frântă. Este cazul, de exemplu, grinzilor prefabricate de acoperiș sau al grinzilor care mărginesc rampele scărilor.
Dimensionarea sau verificarea stâlpilor la compresiune excentrică necesită determinarea valorilor forțelor axiale corespunzătoare mobilizării mecanismului de plastificare global al structurii. Valoarea momentului învocoietor capabil depinde nu numai de armarea longitudinală a stâlpului ci și de nivelul de solicitare axială.
Determinarea eforturilor în planșeele dală și planșeele ciupercă de tip curent se poate face simplificat prin metoda cadrelor echivalente (calcul elastic) sau prin metoda elementelor finite.
Determinarea eforturilor secţionale de dimensionare se face pornind de la rezultatele calculului static al structurii. Calculul static se poate face utilizând programe de calcul automat pe modele plane sau spaţiale. În mod curent, în calcule elastice modelarea pereților se face cu elemente finite de suprafață. Pentru calcule neliniare se poate utiliza pentru simplificare modelarea cu elemente finite de tip bară.
Forţa seismică este o forţă de inerţie care acţionează asupra masei distribuite a construcţiei. Pentru calculul structural această masă distribuită se schematizează prin mase concentrate. Schematizarea maselor trebuie făcută astfel încât caracteristicile dinamice ale sistemului simplificat sa nu difere mult de cele ale construcţiei reale. Pentru clădirile obişnuite, având planşee rigide în planul lor la fiecare nivel, masele construcţiei se pot considera concentrate în centrul de masă, CM, de la nivelul fiecărui planşeu. Ca urmare a schematizării maselor şi forţa seismică este reprezentată prin intermediul unor forţe rezultante aplicate în punctele de aşezare a maselor concentrate.